Evenimente Azur

Azur, partener OFICIAL al celui mai mare eveniment de artă al anului Baroque||Urban

Home » Noutăți » Evenimente Azur » Azur, partener OFICIAL al celui mai mare eveniment de artă al anului Baroque||Urban

Azur se implică, în continuare, în proiectele care vizează comunitatea. De această dată, am sprijinit un proiect de mare amploare, care îl are în centru pe cunoscutul pictor Gheorghe FIKL, ale cărui lucrări se află în unele dintre cele mai importante colecții regale din întreaga lume. Ne dorim, în acest fel, să le oferim timișorenilor o apropiere naturală de artă, identitate socio-culturală și istorie a orașului, dar și să ne implicăm activ în viața comunității. Domnul director Zoltan Jakab și-a exprimat public respectul și considerația Azur pentru valorile timișorene. “Compania AZUR este un bastion ce rezistă peste vremuri si se dezvoltă puternic în zilele noastre. Înființată în 1844, această companie a trecut prin cele două Războaie Mondiale, prin naționalizare și, ulterior, prin schimbările apărute după 1989. În tot acest timp, compania a influențat viața urbei și s-a implicat in proiecte locale. Azur continuă dezvoltarea și se implică în sprijinirea comunității, iar misiunea companiei scoate în evidență ținta noastră de a rămâne implicați în viața orașului, prin participarea la acțiuni benefice pentru locuitorii Timișoarei. Am ales să fim partenerii acestui proiect care are o strânsă legătură cu identitatea Timișoarei, un proiect de culoare și de apropriere a publicului de actul artistic. Familia Farber, cea care a înființat și deține în prezent compania Azur este implicată în sprijinirea artei. Arta reprezintă unul din motivele cele mai frumoase de a-i apropia pe oameni și de a-i face să iubească adevăratele talente. Vom fi în continuare alături de timișoreni și vom sprijini acțiuni care să aducă bucurie locuitorilor acestui oraș, dar și care să aibă efecte concrete asupra dezvoltării în viitor a urbei”, a spus directorul Zoltan Jakab la vernisajul de deschidere al evenimentului, care a avut loc sâmbătă, 23 iulie 2016, la Muzeul de Artă din Timișoara, în prezența unui public generos.

ABONARE
NEWSLETTER
Date de contact
Bulevardul Constructorilor, Nr. 1-3, Timișoara 300571, România
tel: 0040-256-222139
fax: 0040-256-222179