Presă

AZUR - “93 de ani de tradiție, evoluție, succes”

Home » Media » Presă » AZUR - “93 de ani de tradiție, evoluție, succes”

AZUR împlinește 93 de ani în producția de vopsele, devenind astfel unul dintre cele mai longevive branduri naționale și europene, dar și un simbol al prosperității și continuității economice timișorene. Sâmbătă, 24 septembrie, a avut loc Ziua porților deschise pentru a sărbători cei 93 de ani de tradiție, evoluție și succes în piața de vopsele. La acest eveniment au avut loc acțiuni ale copiilor, dar și a adulților, care s-au desfășurat în curtea din incinta fabricii.

AZUR este unul dintre cele mai frumoase simboluri economice ale Timișoarei, care dăinuie și astăzi. A contribuit, de-a lungul celor 172 de ani de existență, nu doar la prosperitatea orașului, ci și la dezvoltarea comunității, politica Azur fiind orientată dintotdeauna spre valorile profund umane, cum sunt familia, prietenia și respectul reciproc.

“Povestea AZUR este strâns legată de Eugen Farber, una dintre cele mai proeminente personalități ale urbei de pe Bega, tatăl lui John J Farber, cel care este astăzi proprietar și președinte al grupului american ICC Industries din care face parte AZUR. Totul începe în anul 1844, anul înființării companiei ca manufactură de lumânări și săpun sub denumirea Fabricele Unite de Ulei și Săpun S.A. Ulterior, la 1 august 1923, Eugen Farber înființează o societate comercială, care are ca obiect de activitate comerțul cu vopsele. În anul 1925, condițiile de import devenind foarte grele, se decide transformarea societății comerciale în societatea industrială, Fabrica Unită de Lacuri și Vopsele, care își desfășoară activitatea de producție în aceeași locație cu Fabricile Unite de Ulei și Săpun, imobilul de pe str. Peneș Curcanul nr. 4, care ajunge, ulterior, sub administrația comuniștilor”, a explicat directorul companiei, Zoltan Jakab.

ICC Industries răscumpără Fabrica Azur în 1999 – aflată odată în proprietatea familiei Farber și apoi naționalizată de comuniști. După 50 de ani, John Farber se reîntoarce la Timișoara, orașul său natal și îndreaptă o greșeală ce a distrus generații și a sacrificat o lume înfloritoare.

Cu o istorie de 172 de ani și o poveste impresionantă de viață, AZUR este una dintre cele mai vechi și cunoscute firme timișorene. Bazată pe principiile de viață ale familiei Farber: educație, perseverență și devotament, compania AZUR își reconstruiește valorile consacrate, iar consumatorul primește consecvent produse de o calitate care să-i îndeplinească nevoile.

Condusă de Zoltan Jakab, compania AZUR reușește nu doar să revină la gloria care a consacrat-o, ci să se dezvolte în continuare, fiind una dintre cele mai competitive fabrici de profil din România, ce a trecut granițele recunoașterii Europene și, chiar mondiale. Măsurile manageriale care reușesc să dinamizeze activitatea companiei, investiția permanentă în oameni și formarea unui adevărat nucleu familial în echipa de angajați au asigurat succesul fabricii și continuă să rămână o rețetă de succes, într-o eră caracterizată de viteză și politică a schimbării.

Orașul Timișoara, dezvoltarea business-ului și inovația în produse și procese rămân pionii centrali ai preocupărilor Azur. “Compania se implică permanent în cele mai importante proiecte în folosul comunității: investiții la grădina Zoo din Timișoara și Muzeul Satului Bănățean, reabilitarea de obiective publice cu produse oferite gratuit de AZUR, sprijinirea proiectelor educative și culturale pentru tineri și copii, activități interactive pentru public”, a adăugat directorul Zoltan Jakab.

AZUR va continua să demonstreze, cum spune și președintele ICC Industries, Dr. John J. Farber, că “Prin pasiune, credință și curaj totul poate fi posibil”. Acestea sunt valorile care definesc brandul timișorean, principiile care i-au asigurat această longevitate și cele care stau la baza unui viitor în care vom persevera în “a schimba natura lucrurilor”.

Apariții în presă: http://www.banatulmeu.ro/azur-93-de-ani-de-traditie-evolutie-succes/

https://gazetadinvest.ro/compania-azur-93-de-ani-de-existenta/

http://oficialmedia.com/ziua-portilor-deschise-la-compania-azur-din-timisoara/

https://timpolis.ro/una-din-cele-mai-vechi-fabrici-din-timisoara-isi-deschide-portile-pentru-public/

http://www.pressalert.ro/2016/09/timisoara-azur-istorie-ziua-portilor-deschise/

ABONARE
NEWSLETTER
Date de contact
Bulevardul Constructorilor Nr. 1-3
Timișoara 300571
tel: 0040-256-222139
fax: 0040-256-222179